Cel cu întrebări
Sprout observă golul ciudat, întreabă de ce e poarta acolo și găsește drumul ocolit înainte ca cineva să termine de spus „te rog, ai grijă”.
Sprout – bula de text: Și dacă răspunsul se ascunde după cărămida aceea?
Înainte de următoarea mutare
Sprout nu trece pe lângă un puzzle. Sprout îl cercetează. De ce are cărămida asta știfturi? De ce se potrivește poarta aceea? Ce se întâmplă dacă încercăm exact ce ne-a rugat Peach să nu încercăm? Răspunsurile nu sunt mereu utile, dar sunt aproape mereu interesante.
Cu ochii mari, cald și mereu la o descoperire distanță de două țopăieli și o piruetă. Sprout nu e acolo ca să rezolve tabla în locul tău, ci doar ca să facă atmosfera mai prietenoasă cât timp îți găsești drumul.
Sprout începe cu partea pe care toți ceilalți sunt tentați s-o sară: privitul atent. O culoare, o formă, un gol, un singur știft. Oricare poate fi un indiciu, iar Sprout e încântat să le cunoască pe toate.
Regula lui Sprout: o întrebare bună îi dă următoarei mutări încotro să meargă.
Drumul evident e blocat, așa că Sprout îl încearcă pe cel pe care nu l-a marcat nimeni. Durează mai mult. Dar dezvăluie și un colț, o potrivire de culoare și o cale de a ajuta următoarea cărămidă să iasă. Uneori, o tablă răsplătește o răbdare care seamănă mult cu curiozitatea.
Și o cotitură greșită poate arăta spre ceva ce merită observat.
Sprout învață că o descoperire e mai distractivă când e împărtășită. Un truc nou devine o sărbătoare de grup, o tablă dificilă devine o poveste, iar cea mai mică întrebare se poate transforma în prima mutare curajoasă a altcuiva.
Sprout păstrează satul jucăuș, chiar și când soluția e o treabă serioasă.
